Oana Zăvoranu a venit la emisiunea Un show păcătos de la Antena 1 unde a povestit cu lux de amănunte prin ce experienţă cumplită a trecut săptămâna trecută după ce a fost transportată de urgenţă la spital. Vedeta a dezvăluit că şi-a pierdut cunoştinţa timp de trei ore, dar susţine că nu a încercat să se sinucidă, aşa cum s-a întâmplat în luna decembrie a anului trecut.
Zăvo a mărturisit că suferă de migrenă cronică şi este dependentă de pastile.
„M-am obişnuit cu durerile de cap. Săptămâna trecută am luat un cocktail din trei pastile: distonocalm, aspirină, codamină. Îl iau în mod frecvent pentru că are efect. Nu pot să stau fără cocktailul acesta. Nu-mi trec durerile de cap dacă nu iau pastilele astea. Am leşinat după ce am luat. Răzvan, iubitul meu, s-a panicat când a văzut că nu-i răspund. A sunat la salvare şi m-au dus la toxicologie. La spital am stat în acelaşi pat ca în decembrie. Am ieşit din comă după trei ore. Am rămas cu sechele din luna decembrie. M-am trezit plină de branule şi cu un furtun în nas. Nu am încercat să mă sinucid. Am plecat din spital pe semnătură. Mi se întâmplă des să-mi cadă capul într-o parte. Recunosc că în decembrie am fost vinovată, atunci am vrut să mă sinucid. Acum plătesc nesăbuiţa din decembrie. Am nevoie de ajutor medical. Nu sunt epilectică, dar am convulsii. Dacă leşin nu înseamnă că sunt în depresie. Nu pot trăi fără medicamente din cauza migrenei cronică de care sufăr. Am moştenit migrena de la bunica mea. Mă apucă migrenele din senin, nu există remediu. Nu sunt îngrijorată de starea mea de sănătate”, a spus Oana Zăvoranu.
Citeşte şi: Oana ZĂVORANU, de URGENŢĂ la SPITAL. A leşinat în CASĂ
Oana Zăvoranu a ieşit din spital şi iubitul i-a lovit maşina | FOTO