Oana Zăvoranu a dezvăluit că a fost cerută în căsătorie de Mihai Trăistariu, despre care are numai vorbe bune. Acesta a confirmat totul și a recunoscut că cererea a avut loc atunci când vedeta se afla în divorț cu Pepe.
„Da, s-a întâmplat acum vreo 10 ani, când Oana era în divorţ cu Pepe, era în discuţiile alea care apăreau pe la televizor. Eu urmăream puţin povestea, îi apreciam mult.
Eu sunt prieten cu amândoi. Dar ascultând-o cum vorbea şi mie îmi place foarte mult felul ei de a fi, bineînţeles că i-am dat un mesaj şi i-am spus: «Oana, nu îţi fă griji dacă te lasă Pepe, te iau eu».
Asta a fost cererea mea în căsătorie, să zicem aşa şi a rămas la nivelul acesta. Ea mi-a trimis un mesaj cu un zâmbet şi a zis «Gata, ţin minte!»”, a spus Mihai Trăistariu la Antena Stars.