Iată că ieri, Oana a decis să îşi facă apariţia la o lansare a unei colecţii de modă, în Capitală. Îmbrăcată mult prea lejer chiar şi pentru un eveniment monden la care nu era impus un cod vestimentar, Oana a frapat întreaga asistenţă cu outfitul ei.
Zăvo părea că vine de la sala de fitness. Îmbrăcată într-un costum gri, din jerse, încălţată cu cizme de piele lungi, perforate, vedeta a fost numai zâmbet. Ea a pozat şi la panou, ca orice invitat de seamă la o lansare, însă pantalonii mult prea mulaţi pe care îi purta au trădat-o, lăsând să se vadă detalii ale părţilor intime care, în mod normal, ar fi trebuit să stea ascunse de ochii publicului larg.
La acelaşi eveniment monden, Oana a avut parte şi de o întâlnire pe care, cu siguranţă, nu şi-ar fi dorit-o. La un moment dat, ea a dat nas în nas cu rivala ei şi actuala soţie a lui Pepe, Raluca. Deşi nici nu s-au salutat, fiecare dintre ele a lăsat să se vadă că momentul nu este deloc unul confortabil.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News