Cândva o prezenţă nelipsită de pe micul ecran, Oana Zăvoranu a ajuns în situaţia de a nu mai fi găzduită de nici o televiziune, unde să-şi spună poveştile picante şi să-şi lanseze săgeţile veninoase la adresa celor care au supărat-o.
Ea a are interzis în prezent şi de la Antena 1, postul care o primea cu braţele deschise, şi care, de altfel, a beneficiat de mai multe exclusivităţi cu bruneta, cum ar fi înmormântarea Marioarei Zăvoranu, sau “pomana” făcută de aceasta, atunci când a împărţit în vila din Afumaţi tot ceea ce i-a aparţinut mamei sale.
Zăvoranu a reuşit să-i supere rău şi pe şefii trustului Intact, după ce aceasta a atacat-o chiar pe pagina sa de socializare pe Simona Gherghe, precum şi prin atitudinea pe care a avut-o în urma tragediei din clubul Colectiv.