Oana le cere procurorilor să-i aprobe deshumarea cadavrului mamei sale, pe motiv că decesul Mărioarei n-ar fi avut cauze naturale. Oana Zăvoranu face acuzaţii halucinante la adresa medicilor care i-au tratata mama.
”Am mari dubii că a murit că îi sosise vremea. Nu că ar fi trăit 184 de ani, dar nu poţi să ţii (un pacient) 3 luni la terapie intensivă şi brusc să moară de septicemie… Nu poţi să nu anunţi singura rudă de sânge, să o întrebi dacă doreşte să i se facă o autopsie”, a declarat Oana Zăvoranu, pentru Observatorul Antenei 1.
Până la soluţionarea cererii, Oana a decis să vândă casa din Afumaţi în care a locuit Mărioara Zăvoranu.
După lungi suferințe, Marioara Zăvoranu a încetat din viață în luna aprilie. Femeia a suportat o intervenție chirurgicală la începutul acestui an, rămăsese doar cu un singur rinchi și suferea de diabet, dar și de complicațiile acestuia.