“Întotdeauna, întâmplător, replicile lui Pepe vin după ce eu declar ceva. Mă amuză în acest moment”, spune Oana, care a ţinut, cu această ocazie, să-l “felicite” pe fostul ei soţ pentru relaţia lui cu Raluca.
“În ceea ce priveşte relaţia lui cu Pastramă, sau cum se numeşte fata respectivă, sincer, mă bucur că îi este bine. Se potrivesc, sunt de aceeaşi etnie, lucru foarte bun, pentru că i se va îndeplini cu siguranţă visul de a face 4, 5, 6 puradei, aşa cum se obişnuieşte la rromi. E printre ai lui şi dacă e fericit, eu mă bucur pentru el”, ne-a declarat, ironică, Oana.
“Ceea ce face el nu mai e preocuparea mea de mult timp. Am lucruri cu adevărat importante de rezolvat, sunt în cea mai fericită perioadă a vieţii mele şi pot spune că divorţul, care pentru o vreme m-a marcat, acum îl simt ca o binefacere”, a încheiat Zăvo.
Oana Zăvoranu, sexy şi dezlănţuită / foto: Playboy