Oana Zăvoranu are 48 de ani și în ultima perioadă e „scumpă la vedere”. Nu a mai apărut în emisiuni televizate, nici în diferite show-uri de televiziune. Destul de rar a mai postat și pe rețelele de socializare, pe Facebook și pe Instagram, acolo unde are sute de mii de fani.

Când distribuie câte o imagine, vedeta imediat intră în atenția urmăritorilor. Așa s-a întâmplat recent, când a publicat pe internet o galerie foto în care ea și pisica ei apar în prim plan. Sunt amândoi în dormitor, în pat. Vedeta are ochii închiși, iar felina se odihnește pe spatele ei.

Unii dintre fanii ei și-au îndreptat atenția spre chipul vedetei și au sugerat că aceasta și-a mărit buzele. „Ce ți-ai facut la buze? Nu arata ok! (…)

Cine e in poza? (…)

E Daniela Crudu!”, sunt câteva dintre comentariile pe care internauții i le-au scris Oanei Zăvoranu pe Instagram.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Vedeta nu le-a răspuns, nu a comentat acum despre intervențiile sale estetice. În trecut a făcut-o, nu s-a ferit să vorbească despre operațiile sale.

Oana Zăvoranu, declarații despre operațiile estetice

Oana Zăvoranu este întrebată des ce operații estetice are, iar vedeta nu s-a ferit niciodată să recunoască. De nouă ori a fost operată la sâni, până când a decis să renunțe definitiv la implantul mamar.

Prima pereche de silicoane şi-a pus-o în anul 2005, câte 135 ml în fiecare sân. Un an mai târziu, Oana Zăvoranu a vrut silicoane de 180 ml. În 2007 şi-a pus un implant mai mare, de 450 ml. În 2008, actrița s-a operat din nou şi a optat pentru sâni mai mici, câte de 250 ml. În 2009, ea şi-a scos implanturile de tot, iar doi ani mai târziu şi-a pus unele de 220 ml. În 2014 a făcut a şaptea operaţie la sâni, cu implanturi de 460 ml. Până la urmă, ea a decis să renunțe complet la silicoane.

Mulți sunt curioși să afle ce operații estetice are Oana Zăvoranu, însă ea susține că în afară de operațiile la sâni nu are nimic altceva. În schimb, actrița recunoaște că în viitor va apela la diverse intervenții estetice.

„Toată lumea mă întreabă ce operații am. Nu am, în afară că mi-am pus și mi-am scos implanturile mamare de nouă ori. La un moment poate o să-mi fac și eu niște liftinguri. Se cheamă și astea nevoi personale? Tot îmi fac o îmbunătățire fizică”, a declarat Oana Zăvoranu la „Xtra Night Show”.

Urmărește-ne pe Google News