Sute de oameni s-au îmbulzit la apartamentul de pe calea Dorobanți pentru a intra în posesia articolelor vestimentarea scumpe ale vedetei, pe care vedeta le-a donat.

Pentru a-i liniști pe cei prezenți, Oana Zăvoranu a ținut un discurs din balcon. Vedeta i-a asigurat pe cei prezenți că vor primi haine și le-a explicat cum se va întâmpla acest lucru.

Oana  Zăvoranu, la un pas să fie luată pe sutele de oameni, iar soțul ei aproape că a sărit la bătaie

Oana Zăvoranu și-a făcut apariția în mulțime, iar oamenii  îi strigă numele și aplaudă. La domiciliul vedetei este bătaie pe hainele de 200.000 de euro pe care Oana Zăvoranu le dă de pomană, astfel că a fost nevoie de intervenția oamenilor legii, pentru asigurarea ordinii.

„Să dăruiești la rândul tău, să faci o faptă bună. Am închiriat apartamentul, pentru că nu mai aveam unde să le pun. Chiar înainte de a muri mama, am fost mereu o împătimită a hainelor, a pantofilor și am ajuns să mă îngrop în ele. Când am renovat, am realizat că îmi mai trebuie 3 dressinguri. Și atunci am zis să renovăm un apartament. Am spus că trebuie să facem gestul ăsta (n.r. Oana și Alex). Am zis că sigur sunt fetițe care vor asemenea haine. Am zis să fac o bucurie oamenilor, sunt acolo adunate de vreo 4-5 ani. Dacă port o pereche de adidași de 20 de ori, sunt obsedată sa nu ăi murdăresc și nu apuc să port o pereche de adidași de 10 ori, că sunt mult prea multe perechi”, a spus Oana Zăvoranu pentru Antena Stars.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News