Cei 250 de invitaţi prezenţi la cheful de miercuri au dănţuit şi s-au distrat până la ivirea zorilor, însă, după cum spun gurile rele, Pepe părea năpădit de amintiri. A fost o seară tristă şi pentru Oana Zăvoranu, fosta lui soţie, care este ferm convinsă că solistul s-a cununat cu Raluca doar din obligaţie. “Îmi pare rău că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat între noi şi că probabil puteam să ne salvăm dacă ştiam să ne reprimăm orgoliile distructive. Nu mă interesează nunta sau actele, mă interesează, pentru că ne-am iubit enorm, să îl ştiu fericit indiferent ce înseamnă acea fericire pentru el”, ne-a declarat Oana.
Ea e ferm convinsă că Pepe regretă pasul făcut, căci altfel nu-şi explică de ce i-a dedicat piesa “E noapte şi e târziu”, o melodie de jale şi de dor: “Am înţeles mesajul, aşa cum ştiu că l-a înţeles şi el din moment ce a ales un asemenea cântec trist într- un moment care ar fi trebuit să fie unul de sărbătoare. Inima nu m-a minţit când am spus tot ceea ce am spus, că simt ce îmi transmit ochii lui extrem de trişti şi de stinşi”, ne-a mai spus ea.
În altă ordine de idei, Pepe şi Raluca au strâns, la nuntă, în jur de 100.000 de euro, iar manelistul Adi Minune le-a cântat o melodie compusă special pentru ei şi pentru care a fost răsplătit regeşte de mire.

Acestea sunt versurile piesei dedicate Oanei Zăvoranu

Cine-o fi de vină, cine-o fi greşit
Dintre noi doi oare de ne-am despărţit
Nu e vina mea, poate nici a ta
Dar cu soarta-n viaţă nu te poți juca
Afarå e frig şi rece viaţa mea
Dorul de tine nu-mi trece
Nu-mi trece de focul tåu viaţa mea
Şi d-aia beau şi plâng mereu

 
 

Urmărește-ne pe Google News