Oana a primit cu entuziasm oferta din partea Ruxandrei Ion, mai ales pentru că visa demult la un nou rol în cadrul unei producții de asemenea anvergură, actoria fiind una din marile pasiuni ale sale.

„Propunerea de a juca în serialul Sacrificiul am primit-o de la Ruxandra Ion, care a făcut posibil și în urmă cu 15 ani să mă aleagă în urma castingului susținut pentru „Numai iubirea”. Vestea am primit-o cu mare bucurie, dar și cu emoție, pentru că vine la pachet cu o mare responsabilitate, iar pauza de 15 ani pe care am avut-o a contribuit la acest amalgam de sentimente. A trecut ceva vreme de atunci, așa că am fost nevoită să mă acomodez treptat atât cu programul, cât și cu personajul. Mă regăsesc un pic în femeia căreia îi dau viață, însă fiind la început de proiect nu am aflat toate detaliile și încă o descopăr pe zi ce trece. Rolul pe care îl interpretez este unul foarte mișto, pentru că e vorba de o tipă zgubilitică, o divă, care sper să fie cea mai iubită! Întotdeauna merg la câștig!”, a mărturisit Oana Zăvoranu.

Ruxandra Ion mărturisește, la rândul ei, că este extrem de încântată să lucreze din nou alături de Oana:

„Deși pauza a fost mare, Oana este într-o formă de zile mari și sperăm ca și de data aceasta să fascineze publicul român. După prima zi de filmare a dovedit nu numai că nu și-a pierdut abilitățile actoricești, ci ne-a și bucurat pe noi, echipa, cu talentul, seriozitatea și profesionalismul ei”, a declarat Ruxandra Ion.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.


Citește și:

DOCUMENT | Proiectul de ordonanță pentru ridesharing a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI