Silueta ei firavă i-a atras atenţia lui Dan Capatos, a cărui invitată a fost de curând, care nu a putut să nu facă o remarcă pe această temă. „Eşti cam schiloadă, fie vorba-ntre noi. Ai rămas cu două beţe şi cu ţâţele”, a spus realizatorul de la Antena 1, fără să o menajeze pe Zăvo.
Vedeta nu a rămas însă datoare şi, după ce a zâmbit fericită că i se spune că e slabă, a aruncat replica: „Şi mai am nişte buci frumoase”.
Au urmat mai multe glume de o parte şi de alta şi, tot în glumă, Oana, care purta o rochie foarte scurtă, s-a ridicat de pe canapea şi s-a aplecat peste pupitrul lui Capatos, făcându-se să vrea să îl lovească. Rezultatul a fost unul spectaculos pentru toţi cei prezenţi, dar şi pentru telespectatori, care au avut parte de o privelişte de zile mari: fundul lui Zăvo, în toată splendoarea, în direct. Mai mult decât atât, imaginea a ridicat semne de întrebare: a purtat sau nu chiloţi? Iar dacă a purtat, a ales cel mai probabil tanga.
Stiri Mondene Comentează