Oana Zăvoranu a ajuns subiect de presă în Marea Britanie, unde mai multe site-uri şi ziare tabloid au scris despre scandalul de şantaj dintre ea şi medicul estetician Marek Vâlcu. Platforme web de ştiri mondene şi publicaţii relatează pe larg cazul brunetei care „a fost arestată pentru că a încercat să-l şantajeze pe medicul estetician”.
„Starletă din România, arestată, după ce a încercat să îl şantajeze pe medicul estetician să-i pună implanturi gratis” este titlul articolului care spune povestea româncei noastre, în Daily Mail. În publicaţie apar însă şi câteva inadvertenţe, mai scrie că Oana are 7 operaţii estetice şi că toate ar fi fost realizate de acelaşi doctor.
Şi ziarul „Mirror” relatează cazul Oanei: „Starletă din România, arestată pentru „şantajarea unui medic chirurg”, ca să îi facă opt operaţii”. Nici cei de la Mirror nu au nimerit însă numărul de intervenţii la care a fost supusă Zăvo.
Pe site-ul Metro.co.uk a informat publicul despre „păţania” vedetei noastre. Sub titlul: „Starletă din România a fost arestată pentru că şi-a şantajat medicul estetician ca să-i pună silicoane noi”. Spre deosebire de celelalte două publicaţii, Metro menţionează şi emisiunile prezentate de vedetă: Preludiu (la Romantica) şi „Pact cu diavoliţa” (Kanal D).