Anda a recunoscut că “nici o despărţire nu este uşoară”, însă agenda plină-ochi o ajută să treacă mai uşor peste acest hop. Practic, cântăreaţa şi-a umplut timpul ca să-l uite pe fostul iubit. “Momentan, cariera este mai importantă decât orice altceva. Am concerte până la sfârşitul anului”, ne-a mărturisit ea.
Blonda are zilele ocupate cu cântări inclusiv de Sărbători, când va avea de susţinut chiar mai multe recitaluri într-o zi. Cu un onorariu de 1.500 – 2.000 de euro pe concert, Anda va încasa câteva zeci de mii de euro în luna decembrie, aşa că Anul Nou o va prinde cu buzunarul plin, semn că în 2013 îi va merge bine, cel puţin pe plan financiar.
În privinţa vieţii amoroase, spune că e prea devreme să-şi facă planuri. “Momentan, nu sunt pregătită pentru o nouă relaţie, dar probabil că am să socializez mai mult şi voi cunoaşte oameni noi, pentru că aşa este normal. Viaţa merge înainte”, crede Anda, care zilele acestea şi-a lansat noul videoclip, primul din viaţa ei de femeie independentă: “Amo”. Un videoclip în care o putem admira în toată splendoarea: mai slabă cu 8 kg, cu o talie de viespe şi un trup care pune bărbaţii pe jar…