Recent, Oase a vorbit despre proiectele sale și despre cât de greu este la emisiunea de patinaj dansant de la Antena 1.

„Este mult mai greu să patinezi, decât să dansezi. Iar accidentările sunt la ordinea zilei. Mă accidentez în fiecare zi, non-stop, la cot, la genunchi.

Mă înțeleg de minune cu partenera mea, Andreea Ureche, iar împreună dansăm pentru visul Andreei Voicu. Acum am ajuns să înțeleg mult mai bine visul ei de a ajunge la Olimpiadă. Ținând cont că am început să patinez, îmi dau seama despre câtă muncă și dăruire este vorba pentru a îndeplini un astfel de vis”, a povestit Oase pentru Click.

La scurt timp după ce a câștigat „Asia Express”, în urmă cu trei ani, Oase și-a propus să investească banii într-un bar, de care nu a mai avut însă timp să se ocupe.

„Momentan, cu proiectul «Dancing on Ice» în derulare, am pus barul pe hold. Dar mai urmează un proiect, astfel că nu prea mai am timpul necesar să mă ocup de asta”, a mai adăugat acesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News