Oase, pe numele lui real Ionuț Dongo, este unul dintre cei mai mari susținători ai fenomenului kendama în România, fost participant la Campionatul Mondial din Japonia și organizator al unei tabere de acest tip în România.
Noul sezon Asia Express pornește pe Drumul Împăraților cu un
nou prezentator. Irina Fodor este cea care preia coordonarea celor 9 perechi de
vedete plecate în aventura vieții lor.
Alături de ea vor fi și în acest sezon Oase și actorul Marius Damian. Așa cum i-a obișnuit pe telespectatori, Oase le va face cunoștință cu personaje locale, le va povesti mai multe despre misiunile și jocurile din competiție, în timp ce Marius Damian va fi în continuare povestitorul.
„Sunt foarte emoționat că după un an foarte greu pentru mine am șansa să fiu din nou parte din acest proiect.
Este tot ce mi-am dorit și sunt fericit că echipa de producție a avut încredere în mine, iar acum pot spune din nou că Asia Express continuă. Sezonul ăsta ajung împărat!”, a declarat Oase.
Oase și CRBL au câștigat Asia Expres, în 2019
CRBL și Oase au câștigat Asia Express – sezonul 2 și premiul de 30.000 de euro. În finală, i-au învins pe Ruby și Robert. Astfel, Drumul Elefantului, traseul celui de-al doilea sezon al celui mai dur reality-show, Asia Express, a ajuns astăzi la final.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!