A vrut să-l aducă înapoi pe Patrichi
Din păcate, încercările sale au eşuat, astfel că, cu amărăciune, Ştefan a trebuit să se resemneze şi să accepte decizia boşilor. De altfel, aceleaşi surse susţin că artistul s-ar fi plâns că nu este deloc mulţumit de modul de lucru al echipei care se ocupă de acest sezon. Acestor nemulţumiri li se adaugă şi faptul că participarea la emisiune îl solicită destul de mult. Şi nu mai are timp de proiectele personale.
A răspuns evaziv
Contactat telefonic, Ştefan Bănică jr a fost destul de evaziv. Întrebat dacă este posibil ca, din sezonul următor, să renunţe la colaborarea cu emisiunea “Dansez pentru tine”, artistul s-a mulţumit să spună sec: “Nu ştiu. Întrebaţi producătorii”. Însă, până la închiderea ediţiei, aceştia nu au trimis nici un răspuns solicitării noastre de a ne lămuri dacă aceasta e sau nu ultima ediţie prezentată de Bănică jr.