Actorii Daniela Nane și Patrick Cottet au fost cei doi invitați speciali în cea de-a opta ediție din cel de-al 11-lea sezon „iUmor”, în timp ce jurații au decis să trimită la votul publicului patru concurenți spectaculoși – Octavian Man, Julie Mayaya, Sara Twister și Abel Megyes.

Dintre aceştia, Octavian Man a fost votat preferatul publicului și a fost trimis direct în finală. Tânărul a venit cu răutăţile la pachet şi i-a luat la roast atât pe juraţi, cât şi pe prezentatorii „iUmor” din culise, iar telespectatorii l-au trimis direct în marea finală a celui de-al unsprezecelea sezon aș show-lui.

Despre „iUmor”, sezonul 11

Cel de-al 11-lea sezon „iUmor” continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații „iUmor”, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

Ediția trecută s-a aflat că Zamfir Silaghi e al șaptelea finalist „iUmor”, sezonul 11.

 
 

Urmărește-ne pe Google News