Octavian Strunilă este pe micul ecran de mai bine de 15 ani, timp în care a făcut turul televiziunilor, la mai toate emisiunile de divertisment. Pe unele le-a prezentat, iar în altele a avut rol de concurent. Actorul nu regretă că a ales televiziunea în defavoarea actoriei, însă consideră că avut și un deserviciu, căci acum lumea nu-l mai asociază drept actorul Octavian Strunilă.

Octavian Strunilă nu a ratat nici o emisiune de divertisment. “Mi-am dat seama că eu câteodată mă bag în proiecte fără să gândesc”

Televiziunea i-a adus și momente foarte frumoase, celebritate și renumerații financiare peste medie, însă cu toate acestea nu crede că va mai accepta orice ofertă. “Cel mai prost lucru care s-a întâmplat în viața mea este că la un moment dat nu am avut cum să aleg dintre două chestii foarte bune care mi s-au întâmplat. Adică câștigasem «Gala Tânărului Actor» și după aia a venit ofertă din televiziune. Și cum aveam eu 23 de ani m-am dus unde se câștigau 200 de milioane, m-am dus în televiziune. După aia lucrurile au luat-o razna că nu mai știa nimeni că eu am câștigat «Gala Tânărului Actor» și am rămas așa în televiziune 15 ani. Dar nu-mi pare rău”, a povestit amuzat actorul care mărturisește că nu a ratat nici o emisiune, mai ales în postura de concurent. Ultima, unde a concurat alături de soția lui, Oana, i-a pus capac.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Octavian Strunilă nu a ratat nici o emisiune de divertisment. “Mi-am dat seama că eu câteodată mă bag în proiecte fără să gândesc”

“Nu știu ce am căutat la «Uite cine dansează». Ăla e un moment crucial din viața mea. Ăla a fost momentul când mi-am dat seama cât de prost sunt. Îmi pare rău de Oana (n.r. – soția și partenera de dans) că am făcut-o de râs acolo. Mi-am făcut de râs toată familia. Atunci mi-am dat seama că eu câteodată mă bag în proiecte fără să gândesc. Așa am zis și atunci, că mă duc acolo și dansez, în virtutea faptului că am mai fost eu o dată la o emisiune de dans. După treaba asta la mine s-a întâmplat ceva extraordinar în viață. Mi-am dat seama că nu mai trebuie să fac nimic din postura de concurent. Dacă eu știu niște lucruri și am învățat niște lucruri, și zic că mă pricep cât de cât, cum ar fi să joc, să fac regie, să le fac pe astea, de ce să mă duc eu la MasterChef și la Uite cine dansează”, a mai povestit actorul.  

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI