Lumea artistică din țara noastră este din nou în doliu. După moartea Stelei Popescu, luni dimineață a încetat din viață și actrița de comedie Cristina Stamate, la vârsta de 71 de ani.

Binecunoscutul prezentator de evenimente Octavian Ursulescu a făcut o declarație plină de tristețe după dispariția Cristinei Stamate.

„Îmi vine în minte acum un gând dureros. Nu știu ce se întâmplă, parcă e un blestem asupra Teatrului de Revistă Constantin Tănase, care e un teatru minunat, dar parcă pentru durerea care îl încearcă în aceste zile pe Alexandru Arșinel, directorul teatrului, care o pierde pe Stela Popescu, cea mai bună actriță a teatrului și parteneră să, acum o pierde pe Cristina Stamate, altă stea a teatrului și, iată, îmi dau seamă că la un moment dat o să rămână teatrele din București fără marile vedete, fără vedetele longevive, cele care ne-au încântat existența de-a lungul deceniilor”,  a declarat Octavian Ursulescu.

„Cristina Stamate ne lasă un zâmbet cuceritor, o privire uluitoare, un râs contaminant. Era actriță care știa (…) să transmită în egală măsură bucurie, dar cine a fost la spectacolele Teatrului „Constantin Tănase” știe că ea a avut nu o daăa acele poezii, acele momente de tristețe și de lacrimă pe care le interpreta extraordinar, multe dintre ele scrise de regretatul poet Aurel Storin”, a afirmat Octavian Ursulescu, pentru Agerpres.

Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București. De-a lungul carierei, vedeta a avut sute de roluri, cupletele sale la Teatrul Tănase bucurând generații după generați de spectatori care abia așteptau să o vadă pe scenă.

Devenită actriță de comedie, Cristina Stamate mărturisea că a vrut să se facă medic, apoi avocat, dar n-a fost să fie. A jucat ani de zile pe scena teatrului de Revistă Constantin Tănase, glumele ei și chipul extrem de expresiv ajungând rapid la sufletele spectatorilor.

De asemenea, actrița a făcut rolurile remarcabile și în cinematografie, printre filmele sale de succes numărându-se „Grăbește-te încet”, din anul 1981, și „Secretul lui Bachus”, realizat în anul 1984.


Citește și: Coincidență cutremurătoare. Stela Popescu înmormântată de ziua sa de nume


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News