În urmă cu doar câteva luni, aflată în România, actrița Olga Bălan mărturisea că și-ar dori să se mărite. Doar că lipsea mirele! Dorința i se va îndeplini, se pare, mai repede decât se aștepta, pentru că Olga și-a găsit jumătatea! Iubitul său este un fotograf român, pe care l-a cunoscut la un eveniment, în urmă cu un an. Cei doi s-au reîntâlnit și și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Au fost deja într-o vacanță, în Grecia, și urmează una romantică, în Italia.

“Este grafician, a lucrat în animație, este și fotograf. În sfârșit, am fotograf persponal! Sper ca totul să decurgă foarte bine. Se numește Dragoș. Sunt fericită. Doresc tuturor să simtă ceea ce simt eu acum. Toate doamnele singure să aibă norocul să întâlnească un bărbat frumos, care să le umple sufletul de bucurie. De când am declarat că nu am iubit, mi-au scris o grămadă de bărbați singuri… Acum, le transmit: liniștiți-vă, domnilor, nu mai sunt singură! Sunt îndrăgostită și sunt foarte bine”, a declarat Olga Bălan pentru Libertatea.

Se va întoarce definitiv în România, dacă iubitul i-o va cere

Actrița a mai spus că este dispusă la orice sacrificii pentru iubitul său. S-ar întoarce definitiv în România, dacă ar trebui. Doar că, momentan nu este cazul, întrucât iubitul său și-a dat acordul să stea împreună în Italia.

“Da, aș renunța la Italia, deși casa mea este acolo. El e dispus să meargă oricând peste tot în lume cu mine. Deja am avut o vacanță în Grecia, minunată. Următoarea va fi Italia, la Roma, Florența, Veneția, multe orașe minunate”, a adăugat aceasta.

L-a cucerit pe Michel Placido în urmă cu câțiva ani

Olga Bălan a reușit, prin frumusețea ei, să-l cucerească, în urmă cu ani buni, pe nimeni altul decât actorul Michel Placido, celebrul Corrado Cattani din serialul “Caracatița”. Acesta i-a cerut numărul de telefon după doar o întâlnire și părea că se naște o idilă între ei, dar… n-a fost să fie. Starul italian s-a așezat, între timp, la casa lui…


VIDEO / De ce nu mai vrea Andreea Marin să se mărite. “Sunt trecută prin multe”

Urmărește-ne pe Google News