În vara anului 2023, Cătălin Bordea și Livia au divorțat după 11 ani de relație. Povestea lor de dragoste a ajuns la final în mod neașteptat, iar comediantul a susținut că fosta lui parteneră l-a înșelat cu Spike, artistul care îi era bun prieten și care i-a fost și cavaler de onoare la nuntă.
După ce actele de divorț au fost semnate, Livia a început să se afișeze tot mai des cu Spike și și-au asumat relația. Și Cătălin Bordea a fost surprins în compania altor domnișoare în această perioadă, însă a declarat tot timpul că este singur.
După Anul Nou, s-a zvonit că Bordea ar avea o relație cu Olga Barcari, una dintre hairstylistele renumite printre vedete. Cancan scria că cei doi ar trăi o poveste de dragoste discretă și că ar fi petrecut Revelionul împreună, la clubul de comedie al lui Bordea, de pe Calea Victoriei. La scurt timp, el a negat noua poveste de dragoste.
Acum, a venit rândul Olgăi Barcari să facă declarații despre Cătălin Bordea, după ce s-a zis că au o relație. Ea l-a lăudat pe comediant pentru firea lui, pentru comportamentul pe care îl are. „A fost o nebunie acum o lună de zile.
Nu îl cunosc atât de bine, însă l-am observat. Este mai mult decât arată la televizor și în general. Este un bărbat boem, este un bărbat educat, cult, citește foarte mult, este doxă de carte, poți să vorbești pe orice subiect, este absolut minunat.
E și moldovean, este băiat de treabă ca să zic așa. Cu suflet foarte mare, simpatic, spiritual”, a explicat Olga Barcari pentru emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena Stars. Totodată, ea a spus cum arăta bărbatul ideal pentru ea.
„Îmi plac bărbații inteligenți, îmi plac bărbații care mă stimulează intelectual, îmi place să fiu altfel față de cum vorbesc cu restul, blânzi, calzi, oameni buni la inimă, respectuoși, iubăreț, să mă sufoce cu iubire”, a mai declarat Olga Barcari.
Cătălin Bordea a negat relația cu Olga Barcari
Cătălin Bordea a negat că Olga Barcari ar fi iubita lui. Mai mult, juratul de la „iUmor” a precizat că nu se gândește sub nicio formă momentan să își refacă viață. Cât despre Olga, comediantul susține că îi este doar o foarte bună prietenă. „Pe Olga o știu de foarte mult timp.
Îmi este o prietenă foarte bună. Nu sunt nici măcar aproape de gândul de a-mi reface viața sentimentală. Nu îmi fac planuri în legătură cu asta și mă axez doar pe viața profesională și pe autodezvoltare. Când voi fi cu cineva, poate voi anunța public pentru că am văzut că se poartă”, a declarat Cătălin Bordea pentru Antena Stars.
Cătălin Bordea a vorbit și pentru cancan.ro despre Olga și a avut numai cuvinte de laudă la adresa brunetei. Comediantul spunea că prietena lui îi aduce foarte multă liniște în aceste momente grele din viața sa.
„Pe Olga o cunosc de foarte mult timp. O cunosc de vreo 13 ani. Este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea. Îmi este o prietenă foarte bună și îmi aduce multă liniște în perioada asta. Nu mai cred însă în relații de pansament.
Nu pot să chinui un om cât timp eu încă mă refac. Nu are cum să nu îți placă Olga, e realizată, e muncitoare, e amuzantă și foarte frumoasă. Dar este pentru un bărbat care își dorește o relație și e echilibrat sufletește”.
nicoleta1 • 03.02.2024, 13:33
Spun numai vorbe frumoase unul despre altul,pina la urma poate iese ceva.