Primul sezon al lui Carlas Dreams la X Factor e cu noroc pentru că i-a adus vineri seară un câștigător. Olga Verbiţchi a reușit să se impună în finala celui de-al șaselea sezon al competiției.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Emoţionată, cu lacrimi în ochi, aproape tremurând în aşteptarea rezultatului, puştoaica de 15 ani a fost copleşită atunci când şi-a auzit numele strigat. Pe scenă, alături de mentori şi prezentatori, au sosit vineri seara şi părinţii Olgăi, poate şi mai emoţionaţi să-şi vadă copilul într-o astfel de ipostază.

Pe locul doi s-a clasat Raul Eregep, concurentul Deliei, care are tot 15 ani. Acesta a oferit chiar și un moment emoținant, când a cântat alături de Delia – momentul fiind apreciat de jurați. „Fie că vrei, fie că nu vrei, tu vei ajunge mare”, i-a spus Carlas Dreams.

Finala X Factor i-a adus pe Olga Verbițchi, Marcel Roșca, Alex Mladin și Raul Eregep în luptă pentru marele premiu de 100.000 de euro. Delia a fost cea mai norocoasă și a avut doi elevi în finală, pe Raul Eregep și pe Alex Mladin. Ștefan Bănică a rămas fără concurenți, iar Horia Brenciu și solistul de la Carlas Dreams au intrat în bătălia finală cu câte un elev, Marcel Roșca, respectiv Olga Verbițchi.

În finala celui de-al șaselea sexon X Factor au mai cântat Horia Brenciu, Delia, Carlas Dreams, dar şi Sore, Alina Eremia, Zdob şi Zdub, Alin Oprea, Florin Ristei.

Citește și: Finala X Factor. Ștefan Bănică a făcut glume pe seama Deliei. „Iat-o și pe Statuia Libertății”

Urmărește-ne pe Google News