Deşi nu este adepta sporturilor nautice, Olivia Steer a încercat scuba diving. „Trei săptămâni am fost zei şi zeiţe. Genul de vacanţă photoshopată, în care toţi sunt cu gura până la urechi şi nimeni nu-i crede că le poate fi atât de bine. David şi Andi au făcut sporturi de apă, s-au dat cu schiurile, cu placa, cu barca cu motor. O distracţie de care părea că nu se mai săturau. Eu am prins curaj pentru prima oară să fac diving, după ce Andi mi-a tot povestit experienţele lui de sub apă. Ca începătoare, am ajuns doar la o adâncime de 5 metri, dar am simţit că sunt în altă lume, în altă dimensiune. Am văzut şerpi lungi şi verzi înotând printre stânci, am văzut peştişori de aur, le-am dat de mâncare şi ei mi-au îndeplinit câte o dorinţă. M-am întins confortabil pe fundul mării şi am privit la alte stele”, a rememorat Olivia.