Avea doar 12 ani când a urcat pe scena de la „Next Star” și a impresionat cu vocea lui. Talentul l-a dus pe cele mai înalte culmi, astfel încât a câștigat primul sezon al emisiunii prezentate de Dan Negru, premiul fiindu-i înmânat chiar de Gheorghe Hagi.

Anii au trecut, iar Omar Arnaout a continuat să facă ce-i place mai mult: muzică. A lansat mai multe melodii, unele și sub îndrumarea lui Alex Velea. Invitat acum la Antena Stars, tânărul a făcut dezvăluiri despre viața lui personală. Este într-o relație cu Miruna, fata care o să îi devină în curând soție.

„Eu sunt mulsuman și cumva e prima oară în viața mea când iubesc cu adevărat și când sunt atașat de un om în halul acesta. Cumva viața mea s-a plimbat numai în jurul muzicii până acum, nu am pus accent și dragoste pentru nimic altceva în viața asta.

Omar Arnaout și Miruna. Foto: Captură Antena Stars

Am mai avut relații în trecut, amândoi am mai avut relații în trecut. Evident că a trebuit să învățăm lucruri, să descoperim lucruri noi, dar cumva moldoveanca aceasta mi-a pus capac și aici s-a ajuns”, a spus Omar la Antena Stars, potrivit spynews.ro.

Cererea în căsătorie a avut loc deja, și părinții lui, dar și părinții ei au fost prezenți.

„La noi cumva căsătoria e un lucru foarte simplu de făcut, tradițiile sunt foarte diferite. Un lucru foarte simplist, de aceea n-am pus nici foarte mult accent. Martori au fost părinții”, a mai adăugat Omar.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News