”El mi-a pus chitara în mână, la Agnita, mi-a dat încredere în viață. Să o văd nu prin prisma materială ci spirituală. A murit o stea, poate cea mai strălucitoare de pe cer. Prietenie la infinit”, ne-a spus Ioan, care, alături de Gyuri, au materializat unul din marile vise ale artistului defunct. Este vorba de Gyuris Pub, un club cultural unde, șapte zile din șapte, sute de artiști au concertat, dar mai ales gazda.

”Nu îngrop pe nimeni, n-o să mă duc la înmormântare. Diseară sunt sigur că o să-l văd pe cer”, adaugă acesta, care s-a întors zilele trecute din Statele  Unite, loc unde muncește în prezent, parcă presimțind că ceva ar urma să se întâmple.

”Am  ajuns ieri la Agnita, l-am sunat în timp ce m-am întâlnit cu niște prieteni comuni din copilărie, am vorbit la telefon și ne-am amuzat teribil, am depănat amintiri. Pe mine și pe un văr bun, neurologul Dan Filip, ne-a luat pe lângă el și ne-a ajutat să înțelegem că viața este altfel de cât cee ace vedem material…viața este și frumoasă. Iubea viața, a fost un om fericit! Nemulțumit doar de chesti anormale, din punctul meu de vedere, promovarea ”nonvalorilor” și ”prostirea” intelectului”. A promovat mereu credința în Dumnezeu, ca o formă de energie pozitivă și cred că Cel de Sus s-a întâlnit cu el. Deși mai avea multe de dat”, crede Ioan Oliu, chef pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume,  şcolit de celebrul Jamie Oliver.

 

 

CITESTE SI: Gyuri Pascu are bucătar personal

 
 

Urmărește-ne pe Google News