Mihai Trăistariu, 43 de ani, are o voce inconfundabilă, dar deși muzica i-a adus notorietate, astăzi bună parte din bani îi face afaceri din afara carierei artistice. În podcast-ul lui Damian Drăghici, cântărețul a povestit cum a ajuns să investească în imobiliare.

„Am avut matematica în sânge, am intrat cu 10 la liceu, am terminat cu 10 la Bac. Sor-mea e profesoară de mate, dar trăiește dintr-un salariu de mizerie. Mă bucur că m-am reorientat și am trecut pe muzică”, a povestit artistul. 

„Academia produce până la 7.000 de euro/lună, partea mea”

Spre deosebire de alți colegi de breaslă care se feresc de orice fel de sumă atunci când vorbesc despre ei, cântărețul născut la Piatra Neamț și stabilit la Constanța nu s-a ferit să se expună.

„Banii i-am făcut din muzică, am niște afaceri în prezent, școală de muzică și apartamente în Constanța. Sursele mele de venit sunt academia, apartamentele și concertele. Mai am rate puține de plătit, pentru clădirea școlii, una cu 15 săli. Academia produce acum 5.000-7.000 de euro/lună, partea mea, e deschisă din 2014”, a relatat Trăistariu. 

Acesta a vorbit deschis și despre câte evenimente are pe an: „În 2019 am avut 159 de concerte, în 2022 – în jur de 60 de evenimente, plus alte cântări. Strâng bani ca să-mi fac o casă pe pământ, mă obsedează să mă mut de la apartament. Și mi-aș mai face o pensiune, după care gata! M-aș muta la căldură multă, în Dubai, la Tenerife”.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

A dat terenul pe 7 apartamente

Cum a ajuns Mihai să producă sume apreciabile din imobiliare? Totul a pornit de la panica în care intrase în primăvara 2020, în plină pandemie de coronavirus, când nu mai avea cântări. „Am plătit și rate de 5.000 de euro/lună la bănci în pandemie. Am schimbat un teren pe care-l aveam la malul mării, pe care voiam să ridic o casă. Eram speriat că nu mai aveam concerte în pandemie și trebuia să plătesc ratele. În Mamaia Nord, am schimbat terenul pe 7 apartamente! Ideea managerei mele. Într-unul m-am mutat eu, pe alte șase le închiriez. M-am făcut afacerist. Pe teren am dat 80.000 de euro, când l-am cumpărat”, a povestit în cadrul podcastului.  

„A trebuit să mă reinventez, din 2020 încoace, să fac turism. Nu m-a învățat nimeni. Vin turiștii, le dau cheia în mână, ne vedem la lift, mi-a plăcut socializarea, nu le vine să creadă turiștilor că sunt eu. Am devenit afacerist, iulie și august sunt aproape date. Plătesc taxe, tot. Vin cu POS-ul, tai facturi, e amuzant”, a mai povestit artistul-om de afaceri.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI