Coordonatoarea programelor naţionale ale organizaţiei pentru protecţia animalelor Vier Pfoten, Veronica Tulpan, a declarat că, potrivit legii, găina nu figurează pe lista animalelor de companie în România şi că va sesiza poliţia în cazul Iuliei Albu.
Potrivit specialistei, găina e un animal de grup: „Dacă Iulia Albu doreşte să socializeze prevalându-se de o găină, ar trebui să-şi ia mai multe. Găina nu e pe lista animalelor de companie din România şi nu va fi niciodată. A ne etala cu astfel de animale care sunt exotice din punct de vedere al animalelor de companie, e pur şi simplu o demenţă şi o problemă psihică şi nu are nicio legătură cu bunăstarea şi protecţia animalelor. Dacă lumea se uită la ea că umblă cu găina în poşetă nu e problema românilor, ci a dânsei. Putem face apel la Legea pentru protecţia animalelor şi la sancţiunile pentru nerespectarea condiţiilor în care trăiesc animalele, privarea de libertate, rele tratamente, pentru că găina nu va sta niciodată cu pampers în mediul ei natural”.
Citeşte mai multe pe ziarul Ring!

 
 

Urmărește-ne pe Google News