A plecat cu un grup de prieteni să petreacă o săptămână de vacanţă la Murighiol, o localitate turistică din judeţul Tulcea, însă, din păcate, vedeta de televiziune a revenit de urgenţă acasă, deoarece un amic i-a spart nasul la o simplă hârjoneală pe plajă.
“M-am accidentat în Delta Dunării, în timp ce ne jucam cu un colac. Am fost neatentă şi pur şi simplu şi unul dintre amicii mei mi-a dat cu cotul în nas când a încercat să prindă colacul. Nu a vrut să facă aşa ceva, eu am greşit, trebuia să fiu mai atentă. Mă doare îngrozitor faţa de ieri, am luat un calmant, dar tot nu îmi trece durerea, am nu numai nasul umflat, dar şi ochii. Îmi este şi ruşine să mă pozez să va arăt cum sunt. M-am întors la Bucureşti, iar azi m-am programat la control. Sper să nu fie nevoie de o nouă operaţie”, a declarat Simona, care ar ajunge astfel la cea de-a patra intervenţie chirurgicală la nas.