Cei de la EBU au fost puşi la curent cu cele întâmplate la selecţia naţională din România pentru alegerea reprezentantului nostru la Eurovisionul ce se va desfăşura în Viena. Chiar Cristian Faur, textierul piesei interpretate de Luminiţa Anghel în cadrul selecţiei naţionale, a trimis o scrisoare celor de la EBU. El a făcut o sesizare legată de actul artistic de 3 minute şi 18 secunde al trupei Voltaj, act ce depăşeşte timpul prevăzut de regulament. Răspunsul l-a primit chiar azi, iar acesta este cât se poate de tranşant! “EBU a studiat îndeaproape acest caz şi consideră extrem de importantă transparenţa şi corectitudinea selecţiilor naţionale şi sunt conştienţi că orice sugestie de compromitere sau nedreptate în selecţiile naţionale este dăunăatoare pentru Eurovision. EBU nu are mandat legal şi nici resurse pentru a investiga orice încălcare de reguli din selecţiile naţionale”, se arată în răspunsul oficial primit de Faur.
Referitor la faptul că trupa Voltaj a depşăşit minutajul admis în regulamentul TVR, executivul EBU a subliniat următoarele: “Cântecul ales NU va depăşi 3 minute când va fi interpretat pe scena Eurovision Song Contest”.  În final, aceştia au menţionat că vor cere o explicaţie şi organizatorilor din TVR pentru a afla şi versiunea lor.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News