Cu titlul „Europe Shine a Light” inspirat de melodia câştigătoare din 1997 „Love Shine a Light” a formaţiei britanice Katrina and the Waves, spectacolul va fi difuzat în toată Europa la data de 16 mai, la ora 19:00 GMT, a anunţat marţi European Broadcasting Union (EBU) pe site-ul său.

Emisiunea a fost realizată fără public şi produsă de televiziunea olandeză, care ar fi fost responsabilă de competiţia transmisă în direct.

Finala concursului era programată în Rotterdam la data de 16 mai, însă a fost anulată din cauza crizei provocată de noul coronavirus.

Încurajăm toate posturile care trebuiau să participe la Concursul Eurovision de anul acesta şi membrii EBU din alte ţări să transmită acest spectacol în spiritul unităţii şi al comuniunii”

Jon Ola Sand, directorul competiţiei muzicale:

Organizatorii au subliniat că acest program alternativ ar trebui să prezinte de asemenea în detaliu criza generată de coronavirus.

Cei 41 de interpreţi – 40 din Europa şi unul din Australia – care trebuiau să urce pe scena din oraşul port olandez, ar urma să cânte un hit anterior de la Eurovision în cadrul emisiunii alternative de televiziune, fiecare în propria ţară. De asemenea, va fi prezentat un fragment din contribuţia iniţială la competiţie.

Potrivit EBU, emisiunea TV va fi găzduită de cei trei prezentatori olandezi care ar fi condus şi show-ul live.

Prezentatorii olandezi Edsilia Rombley, Chantal Janzen și Jan Smit FOTO: NPO/AVROTROS/NOS

România va fi reprezentată la Eurovision Song Contest 2021 de Roxen.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News