Amy Adams nu a fost nominalizată la Premiile Oscar 2017, spre nemulțumirea fanilor ei. La scurt timp după anunțarea nominalizărilor, hashtagul #NoAmyAdams a devenit extrem de popular pe Twitter.

“Cum a fost posibil să nu fie nominalizată?”, a scris un utilizator al rețelei de socializare. Supriza a fost una mare, mai ales că Amy Adams are un rol extrem de apreciat în această peliculă. Chiar și regizorul filmului Arrival, care va concura la categoria “cel mai bun film”, și-a exprimat suprinderea.

„Este o mare dezamăgire. Sunt foarte dezamăgit pentru Amy. A fost sufletul filmului. Este un sentiment straniu să te bucuri și să fii trist în același timp”, a spus Denis Villeneuve, regizorul lungmetrajului.

În Arrival, film nominalizat la opt categorii la premiile Oscar 2017, Amy Adams joacă rolul unei lingviste care învață să comunice cu extratereștrii. Interpretarea ei a fost foarte apreciată de critici, dar și de fani. Cei de la The Telegraph au scris că “Amy este una dintre cele mai bune actrițe pe care le are Hollywood-ul”.

Amy Adams, premiată pentru acest rol

Totodată, Amy Adams a fost nominalizată la categoria ”cea mai bună actriță în rol principal” la 33 de competiții internaționale. În plus, ea a câștigat Globul de Aur la categoria “cea mai buna actriță (dramă)”.

Amy Adams, nominalizată de cinci ori la Oscar

Actrița americană a interpretat mai multe roluri care i-au adus aprecierile criticilor și nu numai. De-a lungul carierei, ea a fost nominalizată de cinci ori la premiile Oscar. Cea mai recentă nominalizare a fost în 2014, la categoria “cea mai bună actriță”, pentru interpretarea ei din American Hustle. Totodată, a concurat pentru titlul “cea mai bună actriță în rol secundar”, în 2006, 2008, 2011 și 2013, pentru rolurile din Junebug, Doubt, The Fighter și The Master.


Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News