Câștigătorii de premii Oscar participă, în cea mai mare parte, la Vanity Fair Oscar Party, cea mai importantă și prestigioasă petrecere organizată anul după Gală. Vedetele sunt primite aici pe un covor alb și verde, și oferă interviuri presei, la fel ca la sosirea la Premiile Oscar. La acest eveniment invitațiile se pot și cumpăra, pentru prețul de 25.000 de dolari de persoană.

De aici fiecare merge la alte patreceri. Mulți, însă, au ales în ultimii ani, party-ul dat de Madonna la vila din Hollywood a lui Guy Oseary – locație în care presei nu îi este permis accesul și unde se intră doar cu invitație nominală.

Anul acesta, o nouă petrecere spectaculoasă a fost anunțată de Jay Z si Beyonce. Cei doi ar putea ”fura” o parte din invitații Madonnei, după ce rapperul a intrat în ultima perioadă în lumea filmului. Party-ul acestora se va ține la Hotelul Chateau Marmont de pe Sunset Boulevard din Los Angeles.

Un alt eveniment important după Oscaruri este Strângerea de Fonduri organizată de Elton John. Ținut la Pacific Design Center, evenimentul a adunat până acum peste 175 milioane de dolari pentru bolnavii de SIDA. Printre participanții obițnuiți sunt vedete de primă mână precum Sharon Stone, Bono, Lady Gaga, Katy Perry, Heidi Klum, Victoria Beckham sau Naomi Campbell.

De asemenea, Jamie Foxx și Katie Perry organizează o petrecere după Oscar. La acest eveniment, fanii care dețin un buget consistent pot achiziționa invitații pentru sume care se apropie de 2.000 de dolari de persoană.

Nominalizații la premiul Oscar primesc din partea organizatorilor, fie că obțin statueta sau nu, un pachet cu cadouri în valoare de peste 100.000 de dolari, scrie Time. Acest lucru este valabil în special pentru anumiți candidați la Premiile Oscar.

Libertatea.ro va avea LIVE TEXT de la Gala Premiilor Oscar 2018, care va avea loc duminică 4 martie la Dolby Theater din Los Angeles. Iată lista completă a nominalizărilor.


Citește și: Gafele politicienilor: De la: ”The ducks come from the trucks”, la ”Ce faci, fă Doina, aveai chef de niște inundații?”


 
 

Urmărește-ne pe Google News