Pe contul de Instagram, Otilia Bilionera a postat o fotografie unde arată inelul cu diamante și safir pe care l-a primit din partea logodnicului ei. Cântăreața a fost cerută în căsătorie, în Turcia, după un an de relație. „N-am fost niciodată mai sigură ca acum”, a scris ea la descrierea fotografiei.
Comentariile cu urări și felicitări au început să curgă pe rețelele de socializare, iar fanii s-au bucurat de vestea pe care artista lor preferată a împărtășit-o cu ei. Andreea Tonciu, cea cu care Otilia a păstrat o relație foarte bună de prietenie după participarea la Survivor România, a felicitat-o public pentru evenimentul special din viața ei.
De ceva vreme, Otilia Bilionera trăiește o frumoasă și discretă poveste de dragoste cu un turc. Bărbatul se pare că și-a făcut curaj și i-a pus iubitei sale marea întrebare. În trecut, cântăreața a mai avut relații cu alți bărbați din Turcia, iar la un moment dat chiar a avut probleme cu unul dintre ei.
Otilia Bilionera își dorește să devină mamă
În urmă cu ceva timp, artista mărturisea într-un interviu pentru spynews.ro faptul că își dorește să devină mamă. Otilia Bilionera își dorește copii, însă așteaptă momentul potrivit pentru acest pas important în viața ei.
„Da, îmi doresc să am copii. Mi-aș dori să am un băiețel, ca să aibă grijă de mine. Băieții sunt mai mămoși, fetele se mărită și se duc. Așa am fost și eu, am plecat la 18 ani de acasă. Nu știu când, când va vrea Dumnezeu, când va considera El că e momentul. Mă simt pregătită, am 30 de ani. De acum știi cum e, se scurge timpul. Am intrat la numărătoarea inversă”, spunea Otilia Bilionera.
Cum l-a cunoscut Otilia Bilionera pe iubitul turc
În luna septembrie a anului trecut, cântăreața a vorbit pentru prima dată despre iubitul ei. Ea menționa că relația era la început, însă bărbatul de origine turcă era îndrăgostit nebunește de ea.
„Este un om care s-a îndrăgostit foarte mult de mine. Deja, după două zile, și-a tatuat numele meu pe mână și luptă să fiu cu el. (…) E turc. (…) Ce pot să fac dacă mă îndrăgostesc? Să zic nu? Nu am reușit să mă îndrăgostesc de niciun bărbat de la noi din țară. El e mai mic (n.r. – de vârstă). (…) Am posibilitatea să mă mut acolo și să vin aici când am treabă”, a mărturisit Otilia Bilionera, în cadrul unui podcast postat pe YouTube.
Cei doi s-au cunoscut la unul dintre concertele Otiliei în Turcia. Artista este extrem de iubită în această țară și are o mulțime de fani care o așteaptă la evenimente. „El are o plajă, am avut un concert la el, așa ne-am cunoscut”, a adăugat vedeta.
În urmă cu câteva luni, Otilia nu era sigură de povestea de dragoste pe care o trăia și evita să vorbească despre iubitul ei. „Acum sunt pe acasă, după voi pleca în Turcia, stau mai puțin prin București. În Turcia am evenimente, concerte, de toate, viață personală. Nu prea vreau să vorbesc despre asta (n.r. – iubit), că nu știu, nu e nimic sigur, e o relație destul de recentă”.