Timp de 6 ani, Otilia a colaborat cu Ionuț Bejinariu, iar aceștia au încheiat parteneriatul în toamna anului 2020. Inițial nu a vrut să dea prea multe detalii despre decizia pe care a luat-o, însă, mai apoi, artista declara că acesta nu i-a dat banii pe care îi merita.
„Procesul pentru despăgubiri merge mai departe. Are foarte mulți bani să îmi dea, conform contractului pe care îl aveam. Vorbim de prevederile unui contract pe care l-am avut cu Ionuț Bejinariu, care îmi era impresar, și cu firma pe care o deține el.
Trebuia să împărțim încasările din concertele pe care le aveam, din drepturile de difuzare, din YouTube, Spotify etc. în mod egal. 50% eu, 50% el. Am primit, de-a lungul anilor, doar bani de la concerte. Și nici pe aceia toți, din ceea ce am aflat. Vorbim de sute de mii de euro”, a dezvăluit Otilia Bilionera pentru Fanatik.
Acum, impresarul i-a deschis fostei concurente de la „Survivor România” un proces prin care vrea să o lase fără dreptul de a-și mai folosi numele de scenă. Ionuț a dat-o în judecată pe Otilia într-un proces care privește drepturile de proprietate intelectuală disputate între aceștia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5„Nu mi-a venit să cred că mă dă el în judecată. M-a reclamat că mi-am înregistrat la OSIM numele de Otilia Bilionera. Zice că este al lui. Păi, ce înseamnă Bilionera fără imaginea mea? Adică, sincer, cum să spună că numele pe care l-am folosit îi aparține lui? Cum să îl folosească el când imaginea Bilionera este asociată cu a mea?”, a spus Otilia.
Artista este încrezătoare că va câștiga procesul și că se va rezolva întreaga situație. Pe de altă parte, Otilia Bilionera recunoaște că are și o oarecare teamă.
„Până la urmă voi câștiga, nu îmi fac griji, e vorba de drepturile mele. Dar mă deranjează că trebuie să mă duc în instanță pentru ceva care mi se cuvine, pentru ceva care era stipulat într-un contract, pentru munca mea. Și, sincer, uneori mi-e și teamă cu justiția, uneori parcă sunt mai favorizați hoții, nu cei cinstiți”, a mai spus, pentru sursa mai sus menționată, Otilia Bilionera.