”Există deja semne că părul în zona de implant e mai des. Iniţial nu luasem în calcul o astfel de operaţie pentru că nu am avut neapărat o reală problemă de a pierde părul ci mai degrabă o zonă din faţă unde părul devenise mai rar”, susține artistul căruia doctorul Konstantinos Dionysiou i-a implantat 3.500 de grafturi, acolo unde golurile erau mai pronunţate, de altfel o problemă pe care o au mai toţi bărbaţii.
Ovi Cernauțeanu, care, cât a locuit în Norvegia s-a prezentat Jacobsen, a obținut împreună cu Paula Seling onorabilul loc 3 la finala Eurovision din 2010. Anul aceesta, pentru prima oară compozitorul va lansa o piesă compusă de acestă dată de partenera sa de duet, Paula Seling.