Ovidiu Cuncea este nu doar actor la Teatrul Național din București, ci a luat și calea credinței, fiind diacon la mai multe biserici din Capitală. „Ești diacon prin hirotonie, după care ești preot prin hirotonie și apoi ești arhiereu prin hirotonie. Da, pentru că altfel nu aș fi putut să fiu actor, preoția înseamnă mult mai mare sacrificiu de sine.
Eu am veșmintele cu mine tot timpul când plec undeva. În cazul în care mă prinde duminica la Bârlad, mă duc și eu la un preot și zic: «Părinte, vă rog, lăsați-mă și pe mine să slujesc!». Dacă zice da, slujesc oriunde”, a spus el despre viața lui dedicată bisericii.
„Și acum credincioșii de la biserica unde slujesc cel mai mult, fiind lângă casa mea, vin la teatru și îmi și spun: «Părinte, v-am văzut ieri, ce mi-a plăcut!». Da, sunt unii oameni de la biserică care nu vin niciodată la teatru și sunt oameni care vin la teatru și nu merg niciodată la biserică sau nu merg la biserici creștine, ci la sinagogă, la moschee”, a mai completat el.
În ceea ce privește viața sa personală, Ovidiu Cuncea a explicat că nu mai e singur, are o parteneră, la câțiva ani de la divorțul de Elena Cristina. „Mi-am refăcut viața, sunt foarte bine.
Nu mă gândesc să mă căsătoresc, m-am gândit mai mult să mă călugăresc, într-o perioadă. Sunt bine, sunt echilibrat, dar nu am în perspectivă, în următorii pași, nu am căsătoria”, a mai spus el pentru Impact.
Ovidiu Cuncea, declarații despre mariajul de 21 de ani pe care l-a avut cu Cristina
În 2019, Ovidiu Cuncea a vorbit despre divorț. „Probabil că era mai rău să fi trăit înșelat. Sufletește, nu știu dacă și trupește. Decât să fi trăit în minciună, a fost mai bine așa. Nu știu ce a fost acolo, n-am înțeles încă.
La început m-am revoltat, m-am întrebat de ce s-a întâmplat asta, după care mi-am dat seama că nu are niciun rost. În jurul meu cerul e atât de mare și e loc pentru toată lumea, încât toată tristețea și amărăciunea trebuie să le topesc în lumină”, a spus el pentru Click.