Deși a stat foarte bine financiar, lui Ovidiu Lipan Țăndărică nu i-a plăcut niciodată să se laude cu banii pe care i-a câștigat de-a lungul carierei sale. S-a speculat că celebrul toboșar, în vârstă de 69 de ani, ar fi milionar în euro, însă el consideră că „bani are ăla care îi cheltuie, nu ăla care stă pe ei!”.

Întrebat dacă este milionar în euro, Ovidiu Lipan Țăndărică a răspuns: „Am prieteni multimilionari care spun: «Te văd peste tot la mare, la munte, la evenimente și eu trebuie să muncesc de dimineață până seara!». Deci, cine a câștigat?! (…) Sunt milionar în suflet, acolo e bogăția, în a te simți bine în viața asta, în călătoria asta scurtă, într-o vizită scurtă aici pe Pământ”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Artistul este de părere că adevărata bogăție înseamnă liniștea pe care o ai în suflet și să te simți bine cu tot ceea ce faci în viață. Ovidiu Lipan Țăndărică susține că nu a făcut multe milioane de euro, dar a cheltuit foarte mult.

„N-am făcut multe, dar am cheltuit! Am cheltuit mult asta e adevărat. (…) Adică ai posibilități și trebuie să fii și cumpătat, asta e ideea. Ca să poți să fii cumpătat trebuie să fi spart mulți bani ca să ajungi la concluzia asta”, a declarat toboșarul pentru Fanatik.

De asemenea, el a refuzat să spună care a fost cea mai mare sumă de bani pe care a cheltuit-o, însă a recunoscut că a făcut mulți bani din muzică.

„Nu pot să spun! Am avut, am câștigat bani mulți. Eu am venit din Germania cu bani, după atâta timp, eu am cântat acolo concerte”, a spus artistul.

„Banii mulți deteriorează psihicul”

Ovidiu Lipan Țăndărică declară că nu a făcut milioane de euro și că evită să vorbească despre bani, pentru că pentru el nu asta înseamnă bogăție.

„Nu, dar știi cum e vorba aia, trebuie să vii cu două milioane ca să faci unul în România, să rămâi cu unul. Eu nu am vorbit niciodată de bani, asta nu e o bogăție. Starea, și sufletul, și spiritul, acolo este foarte important și să poți să-ți permiți să-ți faci niște plăceri. Că în rest ce e, totul e trecător. (…)

Eu nu am spus că sunt milionar, mă gândesc tot timpul să nu scadă milionul. Sunt vremuri foarte grele și eu știu ce înseamnă asta. Știu ce înseamnă că dacă nu ești deschis, și nu ești tenace, și nu te bucuri de ceea ce faci… Să știi că banii mulți deteriorează psihicul. Nu mai ai aceeași plăcere să cânți”, a mai spus acesta pentru sursa mai sus menționată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News