„Vă mulțumesc. Este pentru prima dată când cânt priceasnă. N-am cântat niciodată până astăzi și sunt foarte emoționată. (…)
Nu pot să zic că sunt foarte credincioasă, dar sunt foarte bucuroasă că mi-ați dat șansa să cânt această piesă.
De foarte mulți ani am fost rugată să cânt pricesne și mi-a fost frică, nu știu de ce, e o emoție aparte să-I cânți Lui Dumnezeu și să-I spui cât de mult Îl iubești. Nu e vorba despre a cânta frumos, ci de a-ți asuma textul”, a spus Ozana Barabancea la Antena Stars.
„Am cântat la strană foarte rar, eu cânt în corul operei, dar vreau să vă spun că sunt alături de toți artiștii care au avut probleme mari din punct de vedere financiar.
M-aș bucura dacă domnul ministru Bogdan Gheorghiu ar vedea această emisiune și l-aș ruga personală să aibă grijă de colegii noștri, pentru că într-adevăr trec prin niște perioade foarte grele. Au rămas fără bani”, a mai transmis ea.