Julian Assange s-a refugiat în ambasada Ecuadorului din Londra în 2012, pentru a evita extrădarea în Suedia, unde riscă să fie judecat pentru acuzaţia de agresiune sexuală. Extrădarea în Suedia ar putea fi urmată de extrădarea în Statele Unite, unde ar putea fi anchetat pentru dezvălurile făcute în cadrul dosarului WikiLeaks.
Situaţia lui ar putea să se schimbe în viitorul apropiat, deoarece, în urma alegerilor din Ecuador, statul sud-american ar putea să îi ceară să părăsească ambasada sa din Londra.
Până să se confrunte cu aceste probleme, Julian Assange pare să aibă o viață liniștiă. Mai mult, el a fost vizitat de mai multe ori de Pamela Anderson, care alegea să poarte” ţinute care deveneau tot mai sexy”, a dezvăluit o sursă citată de New York Post.
Invitată în emisiunea radiofonică australiană ”Kyle and Jackie O Show”, starleta a alimentat zvonurile că între ea și Julian Assange este o relație.
”Am petrecut mai mult timp vorbind cu Julian Assange decât am vorbit cu toţi foştii mei soţi la un loc”, a spus ea.
Jurnaliştii australieni i-au pus tot mai multe întrebări, iar Pamela Anderson a făcut o nouă dezvăluire: ”Nu a fost niciodată intenţia mea ca această relaţie să devină romantică”.
”Am mers acolo doar pentru a ne uni forţele pentru a susţine împreună un proiect important. Însă astfel de lucruri se întâmplă. El este formidabil… Întotdeauna am crezut că aş fi o bună primă doamnă. Dacă ar trebui să aleg un lider mondial pentru a-mi reface viaţa, acesta ar fi Julian Assange”, a adăugat ea.
În ceea ce priveşte cazul Assange, Pamela Anderson consideră că acuzaţia de agresiune sexuală ce i-a fost adusă lui Julian Assange este ”ridicolă” şi a spus că va face ”totul pentru a îl susţine”.
Citește și: Pamela Anderson, de nerecunoscut. Ea a atras toate privirile la un eveniment cu noul ei look