Invitat în podcastul lui Cătălin Măruță, Codin Maticiuc a făcut dezvăluiri din culisele filmului „Miami Bici 2”, înainte ca pelicula să intre în cinematografe. De când s-a apucat să facă filme, el și-a dorit neapărat ca la unul dintre proiectele sale să lucreze cu un actor american.
Codin Maticiuc: „La Pamela, răspunsul a fost: nu suntem nici în aceeași galaxie!”
Pentru „Miami Bici 2”, el s-a gândit la Pamela Anderson, însă aceasta l-a refuzat, chiar dacă îi făcuse o ofertă de 500.000 de euro. Cel cu care a ajuns să lucreze e Danny Trejo. „Răspunsul Pamelei… În primul rând, ei nu îți spun prețul (n. red.: pe care îl cere). Tu cam știi cu agenții care e liga. Tu îi spui cam câți bani ai. Noi i-am oferit aceeași ofertă ca lui Danny Trejo. Am făcut oferta pe care o făceam la toți.
La Pamela, răspunsul a fost: nu suntem nici în aceeași galaxie! Ăsta a fost răspunsul ei. Whatever! Tu, așa, ca marketing de PR, ai fi vândut mai mult cu Pamela Anderson decât cu Danny Trejo? Crezi că da, nu?”, a declarat Codin Maticiuc în podcastul „Acasă la Măruță” de pe YouTube, conform Fanatik.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Totodată, el a mai mărturisit că 2,2 milioane de euro a costat filmul, care speră să aibă mare succes. „Noi nici la primul nu ne-am dorit profit. În Miami Bici 2 am investit 2,2 milioane de euro.
Acuma joacă și Danny Trejo. Am visat să fac un film cu un actor american și n-am știut că o să mă coste jumătate de milion. Dacă știam că mă costă atât, nu-l făceam”, a mai povestit Codin Maticiuc, care se gândea să îl aducă pe Danny Trejo în România, pentru a promova filmul, însă a renunțat la această idee, care l-ar fi costat peste 20.000 de euro.
„Mai mult nu că nu ne permitem, dar nu face sens! Mai bine băgăm în marketing, în alte chestii, știi?”, a mai spus Codin Maticiuc despre suma oferită lui Danny Trejo pentru a veni în România.
Despre „Miami Bici 2”
„Miami Bici 2” este cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Miami și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood.
„Miami Bici 1” este unul dintre cele mai de succes proiecte de film românești care a fost difuzat în cinematografe doar trei săptămâni din cauza pandemiei.
Cele două filme sunt regizate de Jesus del Cerro, cu Matei Dima și Codin Maticiuc în rolurile principale. „Miami Bici 1 și 2 sunt proiectele mele de suflet, așadar, este o bucurie imensă ca una dintre piesele de pe coloana sonoră a părții a doua să fie interpretată de Delia, care îmi este prietenă de foarte mult timp”, a spus Codin Maticiuc.
„Miami Bici 1” spune povestea lui Ion și Ilie, doi tineri dintr-un orășel obscur din România, care pleacă în mijlocul iernii la Miami pentru a trăi visul american și pentru a se îmbogăți cât mai repede cu putință. Din momentul în care ajung acolo, ajung să se implice involuntar în afaceri dubioase și să se lupte pentru supraviețuire.
Delia a lansat „Miami”, piesa de pe coloana sonoră a „Miami Bici 2”
Delia a lansat „Miami” în colaborare cu Johny Romano, piesă care face parte din coloana sonoră a „Miami Bici 2”. „Miami” a fost compusă de Delia și Alex Cotoi, versuri Delia și Johny Romano, producție Alex Cotoi. Videoclipul oficial de la „Miami” a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, producție Lucas Art Film, dar include și câteva cadre din filmul „Miami Bici 2”.
Johny Romano a devenit cunoscut publicului din România datorită piesei „Na Janau”, în colaborare cu Connect-R, cel care l-a și susținut în dezvoltarea carierei sale de artist.