În urmă cu doar două luni, Rick şi Pamela erau la un pas de divorţ, dar apoi s-au răzgândit brusc, fără a da explicaţii. Misterul s-a lămurit zilele trecute, când Salomon le-ar fi mărturisit unor prieteni că nu poate să o abandoneze pe soţia lui în momente grele, starea ei de sănătate fiind foarte gravă.
Potrivit partenerului de viaţă al bombei sexy, ea ar avea ficatul distrus de boală, fiind cunoscut faptul că diva suferă de hepatită C de mulţi ani. De altfel, în 2000, Pamela a declarat într- un show televizat că nu se aşteaptă să trăiască mai mult de 10-15 ani, tocmai din cauza virusului.

Trebuie să facă transplant de ficat

Zilele trecute, la un control amănunţit, medicii i-au transmis Pamelei că în viitorul foarte apropiat – în următoarele două săptămâni chiar – ea trebuie să se supună unui transplant de ficat şi au plasat-o pe lista de aşteptare, în rândul pacienţilor prioritari.
Cea mai dorită blondă de pe planetă, acum în vârstă de 47 de ani, nu a mai fost văzută în public de o lună, fapt ce a alimentat zvonurile că nu e deloc într-o stare bună de sănătate. Pamela a contractat hepatita C în 1998, în timpul căsniciei cu rockerul Tommy Lee, de la trupa Motley Crue, acesta fiind un aprig consumator de droguri injectabile.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
FANATIK.RO
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI