Carla, una dintre concurentele de la “Next Star”,show difuzat de ANTENA 1, joi seara, de la ora 20.30, este foarte curajoasă, iar ca animal de companie preferă un şarpe mare, greu, deloc agresiv. Fetiţa a venit însoţită în platoul emisiunii de neobişnuitul ei amic care îi este, de altfel, şi talisman.
Profitând de prezenţa şarpelui în emisiune, Pepe a sărit de la locul lui şi a cerut impetuos să i se permită şi lui să-l mângâie, el fiind, de altfel, un mare iubitor de animale. S-a întors o secundă spre juriu, moment în care Maria Cârneci a rupt-o efectiv la fugă din studio.
Degeaba au încercat Dan Negru, Pepe, Carla, toată echipa de producţie să o convingă de faptul că şarpele nu face nimic rău, cântăreaţa s-a închis îngrozită în cabină de teama reptilei.
Într-un final, după lungi discuţii, Maria s-a reîntors la locul rezervat juriului: “Dacă-mi mai faceţi din astea, data viitoare nu mai vin deloc”, a declarat ea,spre amuzamentul tuturor celor prezenţi.
Şi Mioara Velicu, unul dintre invitaţii de onoare ai emisiunii, a avut parte de aventura vieţii ei.
Cântăreaţa de muzică populară a sosit în platoul emisiunii îmbrăcată în port popular, cu catrinţă, basma şi opinci. Însă mijlocul de transport ales nu a fost tocmai unul tradiţional: vedeta a intrat triumfătoare pe skateboard! Joi seară, de la ora 20.30, la “Next Star”, telespectatorii ANTENEI 1 vor afla de ce Mioara Velicu a ales să-şi facă astfel intrarea.