Ilinca Vandici s-a căsătorit în secret cu tatăl copilului ei, Andrei Neacşu. Peste două luni, vedeta va naşte, însă, în loc să se odihnească şi să aştepte ziua în care va deveni pentru prima oară mamă, vedeta este într-o continuă agitaţie. Pregăteşte două evenimente importante: cununia religioasă şi botezul, pe care vrea să le facă în aceeaşi zi.

Pregătirile nu sunt, însă, uşoare, iar de acest lucru s-a convins şi Ilinca. „Te gândeşti Gata, trebuie să o fac. Ce am de făcut? Trebue să pun pe hârtie, trebuie să fac aia şi aia. Nu am contacte, nu am pe nimeni, nu am la cine să apelez, nu ştiu nimic”, a dezvăluit vedeta, pentru Ştirile Kanal D.

Deşi cele două evenimente vor avea loc abia peste câteva luni, vedeta a început pregătirile de acum şi a mers deja la degustări de prăjituri pentru candy bar.

„Andrei nu găteşte, dar îmi mai aduce câte un măr spălat, tăiat, câte o pară. Atât poate ca dulce. Dar e el un dulce”, a spus Ilinca.

Referitor la rochia de mireasă, vedeta spune că aceasta nu va exista. „Nu o să fie rochie de mireasă, dar o să avem ţinute spectaculoase”, a dezvăluit Ilinca.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro

Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO

Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO

Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI