În urmă cu un an, la sfârşitul lunii august, Monica şi Ramona Gabor aveau să primească o veste sfâşietoare. Mama lor, Veronica Bulai, îşi pierdea viaţa, la doar 54 de ani, într-un teribil accident, la ieşirea din Peştera Polovragi.
Femeia s-a oprit preţ de câteva minute să facă fotografii alături de alţi turişti, când un bolovan de aproximativ şapte kilograme i-a strivit capul. Acum, surorile Gabor se pregătesc de parastasul de un an al mamei lor, care va avea loc la Bacău.
Şi, cum acestea se află la mii de kilometri distanţă, iar programul nu le-a permis să ajungă mai devreme în ţară, ele ţin legătura cu sora lor mai mare, Alina, care se ocupă de organizare.
Împarte pomană şi în America
Ramona şi Monica i-au trimis suma de 3.000 de dolari, pentru a cumpăra cele necesare. În plus, locul de veci al Veronicăi Bulai este unul din cele mai îngrijite din cimitirul din Bacău, pe mormântul femeii fiind amplasate o placă funerară şi un înger alb din marmură. Monica va organiza, totodată, şi un parastas în America.
După o slujbă de pomenire a mamei sale, la o biserică catolică, iubita lui “Mr Pink” va da şi o masă, la un restaurant select din Beverly Hills. Ea a trimis deja invitaţii şi a ales un meniu cu preparate care-i plăceau Veronicăi Bulai. Totodată, Moni a cumpărat şi câteva haine de firmă, pe care le va dărui unei femei, conform obiceiului.