ComenteazăAdrian Minune ”Mă duceam la școală cu o bicicletă furată iar primii bani i-am făcut vânzând bere la Obor”
”În drum spre grădiniță am nimerit cu pantofii mei de lac într-o baltă pe uliță. Am băgat mâna printr-un gard să smulg niste iarbă, să șterg noroiul. Însă un câine m-a mușcat atât de rău încât mi-a smuls degetul. Niculina, bunica mea mi-a recuperat falanga și, pentru că spital nu aveam în sat, mi l-a lipit ajutată de apă distilată și Rivanol. Ca prin minune s-a lipit, însă strâmb”.
Stâlp al familiei, a trăit Revoluția la vârsta de 15 ani. Vârstă când și-a testat spiritul de întreprinzător: cumpăra sticle cu bere și cuburi imense de gheață, le răcea în căldări și vindea băutura în Piața Obor celor ce zăboveau pe acolo.
”Zilnic făceam naveta la școala generală, în Colentina (25 kilometri pe zi), călare pe bicicletă. Recunosc, bicicleta era furată, n-aveam bani så-mi permit una! Mai toți la vârsta aceea furau, nu ne dădeam seama! Odată am vrut să-i bucur pe ai mei și am furat pepeni dintr-o bostană. I-am îndesat într-un sac pe care l-am legat de bicicletă. Dumnezeu m-a văzut, am căzut de pe bicicletă rău, m-am julit și am spart toți pepenii. Nu ajungeam la șa, mă strecuram sub cadru și pedalatul balansa bicicleta. Greoaia pradă m-a ajutat să mă ”împrăștii pe șosea. A doua zi am cântat la nuntă plin de echimoze și pansamente”, ne-a spus manelistul.
Florin Salam: ”Căram un acordeon cât toate zilele până la 10 ani”
”Nu pot spune că am dus-o rău, am copilărit ca orice alt copil dintr-un cartier mărginaş al Bucureştiului, Apărătorii Patriei, cu seminţe, țevi de plastic cornete de carton, cu colinde iarna, ”Eugenia” şi ”Oranjadă”. Până la 10 ani am avut o ”povară” grea. Este vorba de acordeonul greoi al tatălui meu. ”Mi-era greu să-l țin darămite să-l car. Mă ajutau părinţii să-l iau după mine, ei mă însoțeau la cântări de tot felul, mai ales după ce tata s-a lăsat de muzică”.
Nicolae Guţă: ”Mânânc pe capota mașinii de multe ori. Când lucram la CFR mâncam între șine”
Crescut lângă Petroşani, într-o familie modestă, jumătate din cariera muzicală a lui Nicolae Guţă s-a consumat printre şinele de tren, cântându-le colegilor, ca angajat la CFR şi apoi sudor la Regia Apelor. Guţă, care a rămas şi acum, în ciuda averii sale, un tip modest şi chibzuit la bani. Deşi a avut zeci de limuzine, cea mai mare satisfacţie i-o aduce Logan-ul său. Până acum a avut 5 mașini Dacia.
”De multe ori mânanc pe capota maşinii, însă nu-i ca atunci când mâncam împreuna că colegii mei, printre şinele trenului care ce aducea de acasă. Masa aia avea un gust incredibil, nicăieri în lume, la sofisticate restaurante, nu am reîntâlnit plăcerea de a mânca pe ziare”.
Vali Vijelie: ”Știu să dau cu sapa și am lucrat la o fermă de ambalat fructe”
A copilărit tot de bunici, într-un sat din Giurgiu. Vali Vijelie ştie ce înseamnă să dai cu sapa, să munceşti pământul. El a încercat o grămadă de slujbe, cea mai grea, într-o vacanţă de şcoală primară, la o fermă unde se ambalau fructe. ”Copilăria a fost cea mai importantă perioadă a vieţii mele, n-am ştiut ce-i sărăcia, deşi eram sărac. Părinţii ne aduceau, mie şi celor trei fraţi, strictul necesar. Mi-aduc aminte cum fugeam acasă cu tricoul plin cu mere ori caise”, spune Vali Vijelie.