Prima experiență a lui Cătălin Botezatu ca model a fost la vârsta de 17 ani. Celebrul designer susține că a urcat pe podium datorită prietenei sale, Bianca Brad. „Ea m-a adus în lumea și datorită ei poate că sunt ceea ce sunt”, a spus vedeta.
În timp ce părinții săi aveau alte planuri legate de viitorul fiului lor, Cătălin Botezatu a ales să facă ceea ce îi place. Mama lui își dorea ca designerul să devină doctor, iar tatăl său voia ca acesta să studieze Facultatea de Energetică. Cătălin Botezatu susține că nu a ținut cont de părerea familiei sale și și-a croit singur drumul spre succes.
„Înainte am vrut să fiu actor, apoi avocat. Nu m-am gândit că lumea asta o să mă atragă atât de mult și, de fapt, o să mă acapareze și o să mă regăsesc în ea și o să o pun mai întâi de toate în balanță. În ultimii zece ani am ales cariera, deci asta înseamnă că am ales fashion-ul. Părinții au spus că mă dezmoștenesc, că… ceea ce nu s-a întâmplat. Mi-au zis că sunt pe cont propriu. Mama voia să mă fac doctor. Făcusem liceul de matematică. A fost un haos în familia mea. Mi-am luat singur zborul în viață. (…) După ce au văzut ce am reușit s-au relaxat și m-au acceptat cu această lume. Mai târziu, realizările mele i-au convins că am făcut alegerea bună”, a declarat Cătălin Botezatu într-un interviu pentru Antena Stars.
În cadrul aceluiași interviu, celebrul designer a fost întrebat ce își doresc femeile în această lună, dat fiind faptul că a fost 1 Martie și urmează 8 Martie.
„Femeile își doresc să fie iubite, să primească și cadouri. (…) Femeile merită tot în viața asta. Sunt ființele fără de care noi nu putem trăi. Femeia trebuie prețuită și trebuie să te porți cu ea ca și cum ar 1 sau 8 Martie în fiecare zi”, a spus Cătălin Botezatu.