Ion şi Eugenia Manole au mers astăzi la vila din Otopeni, pentru a-şi vizita nepotul pe care nu l-au mai văzut de aproape doi ani de zile. De-a lungul timpului, cei doi au mai mers la Petru Mircea acasă pentru a vedea copilul, însă soţul artistei defuncte nu i-a lăsat nici măcar să intre în curte.
„Sperăm să-l şi vedem de data asta, deşi Petru i-a zis fiului meu, la telefon, că acest lucru nu se va întâmpla până când nu vom opri cercetarea şi nu ne vom cere scuze faţă de el, în public. Şi asta, vă spun sigur că nu vom face! Dacă e nevinovat, nu are de ce să se teamă. Vrem să vedem copilul şi îl vom lua cu noi şi pe Mihăiţă, băiatul fratelui Mădălinei, să-l cunoască şi el pe verişorul lui. Avem dreptul să stăm de la ora 10.00 la 19.00, de două ori pe lună, dar nu vrem să speriem micuţul. Ar fi frumos să ne primească în casă şi să stăm cu el, în preajma cuiva cunoscut, din familia lui Petru. Copilul nu ne cunoaşte, ne-a văzut ultima dată la Revelionul din 2009 spre 2010, dar atunci era bebeluş, nu mai ştie”, a declarat Ion Manole, tatăl Mădălinei.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News