Pe 23 septembrie, cei care au ”jumulit” trupa Phoenix și s-au regrupat în Pasărea Rock lansează albumul ”Legenda” printr-un concert care va avea loc într-o arena hipică din Șoseaua Chitilei, în premieră europeană, după cum anunță trupeții. Spectacolul, una din puținele lansări discografice la care accesul se face cu bilete, va fi plin de efecte speciale, proiecții și cascadorii realizate într-un decor medieval, de film, iar fiecare membru al grupului sărbătorit va fi protagonist în scene ce amintesc de haiducii de altădată. Biletele nu sunt deloc ieftine, cel mai scump costând 450 ron și oferă un platou și posibilitatea de a întâlni artiștii în backstage.
Repertoriul Pasărea Rock include compoziţiile originale precum „Praznic năprasnic“, „Căluşandra“, „Pasărea Calandrinon“, „Legenda“, „Epitaf“, „Zoreaua“, piese din prima operă rock-simfonic „Meşterul Manole“, cum ar fi „Pe Argeş în jos“ sau „Rugăciune către Domnul“ şi hituri binecunoscute interpretate de Mircea Baniciu, „Hanul ulciorului nesecat“ sau „Eşarfă în dar“.
Pe lângă Baniciu, Țăndărică și Kappl, Pasărea Rock a căpătat ”penaj” nou, este vorba de Nicu Patoi, unul dintre cei mai solicitați chitariști români și Sorin Voinea.
Urmărește-ne pe Google News