Comentează„M-a pus sfântul „N-am de lucru” să-i fac o observație fiicei unei prietene. Fata nu s-a supărat, din contră, dar mama ei s-a inflamat foarte tare că i-am atras atenția odorului ei, că și-a lăsat pe jos paharul din care băuse.
Pe mine așa m-a învățat tata, să nu-mi las paharele nici pe mobilierul din casă, nici pe pervazuri, nici pe jos, nici aiurea pe afară, ci pe tava sau pe masa pe care am fost servită.
Nu este prima dată când lezez orgoliul cuiva care nu vede intenția bună din observația mea. Și, până la urmă, dacă tu nu îți educi copilul, cred că eu am dreptul, măcar în casa mea, să-i fac o mică observație. Așa cum am dreptul să-ți fac și ție observație dacă intri în altă cameră (decât în sufrageria în care te-am invitat) și te plimbi ca prin muzeu prin dormitoarele mele, să analizezi ce mai am eu prin ele… Nu e frumos. Nu ai ce căuta în dormitorul nimănui când mergi în vizită, decât dacă te invită.
Și nu e frumos nici să faci inventarul parfumurilor și lucrurilor cuiva, cu remarci de genul „Vaaai, dar câte mai ai?””Cum ar fi să-ți răspund într-o zi: Hai să le numărăm, să facem inventarul, dacă te preocupă asta așa de tare. Prin sertare nu ai vrea să faci inventarul?
Lui tata nu-i plăcea deloc când venea cineva în vizită și care, în loc să se rezume la admira o ceașcă sau o farfurie, începea să analizeze, să evalueze, să se mire și să facă afirmații de genul „pe asta nu ți-am mai văzut-o”, „de unde o ai”, „cât a costat?” Le considera apucături primitive și îl plictiseau. Dar tata a fost crescut de o guvernantă educată în perioada interbelică și erau de înțeles manierele și valorile lui, considerate de unii rigide și învechite.
Să nu vă imaginați că eu am acasă reguli stricte pentru invitați, că musafirii mei trebuie să se poarte după o etichetă anume. Nici vorbă. Îmi place ca musafirii mei să se simtă bine în casa mea, liberi și bine primiți, dar nu suport să-mi fie invadată intimitatea și am pretenția la o purtare de bun simț. Este ok să te simți ca acasă undeva, dar nu te purta ca acasă, dacă tu în casa ta ești dezordonat și lași guma de mestecat pe masă sau pe farfurie (și nu în șervețel), dacă bei direct din sticlă și îți lași lucrurile peste tot.
Ce să mai spun de cei care în casa lor nu ar intra încălțați pentru nimic în lume, respectându-și străduința de a avea o casă curată, dar când merg în vizită la cineva intră cu praf și noroi în casă, în băi, calcă pe covoare cu o nepăsare uimitoare și își freacă încălțările de canapele și fotolii… Până și instalatorii și cei care vin să-ți repare ceva se descalță sau își aduc papuci de unică folosință (din aceia care se dau la dentist), ca să nu-ți facă mizerie în casă…
După un musafir nu trebuie să faci curățenie generală, ci doar să speli niște vase în care l-ai servit și să ștergi o masă… Nu este normal să găsești urme a vizitei lui, prin baie și prin toată casa.
Și un musafir nu trebuie să fie incomod și abuziv.
Nu mi-s simpatici oamenii orgolioși, cărora nu le poți face nicio observație, care nu acceptă că greșesc, că au de învățat, că au lucruri de îmbunătățit în educația lor. Și mă scot din sărite reacțiile agresive și victimizările jalnice. Nu așa se evoluează. Nici eu nu m-am născut învățată, am învățat de la altcineva și consider firesc să dau mai departe ceea ce știu. Nu am făcut-o niciodată înjosind, umilind, criticând… din contră, am făcut-o cu umor și cu drag. Dar sunt persoane pe care trebuie să le lași exact așa cum sunt și să accepți că binele nu poate fi făcut cu forța, mai ales acelora care văd un rău în orice bine”, a scris Irina Binder pe contul său de socializare.
Aceasta nu e singura pățanie a Irinei Binder. Celebra scriitoare a mai povestit o întâmplare nefericită: „Am avut niște musafiri pe care i-am găzduit în fosta mea locuință. Nu aveam nicio obligație, dar mi-am spus că dacă tot e goală locuința aceea, să nu-i las să plătească cazare la hotel… Au stat acolo o săptămână, iar după ce au plecat, am realizat că mi-au devastat casa. Mi-au zgâriat pereții și parchetul cu trolerele, mi-au ciobit mobila, mi-au zgâriat măsuța de cafea și plita vitroceramică, mi-au pătat colțarul. Baia era stropită până în tavan, oglinda era stropită cu pastă de dinți, era păr prin toată casa (fiindcă se pieptănau oriunde voiau și plimbându-se) și efectiv am rămas oripiată că niște oameni pot face și lăsa atâta mizerie în urma lor. Și, cu toate că îi rugasem să fumeze în balcon, au fumat în casă… Toate astea pentru că am fost drăguță și am vrut să le salvez câteva sute de euro, le-am oferit o casă curată și utilată frumos, i-am așteptat cu frigiderul plin cu apă și bunătăți, cu fructe și le-am fost șofer.
Atunci am renunțat la ideea de a avea o pensiune…”