Pe lângă „injuriile” pe care Patapievici susţine că i le-a adus Mircea Badea, preşedintele ICR spune că va face referire în plângerea sa şi la „dezinformarea” din emisiunea „Sinteza zilei”, difuzată în 3 septembrie, de Antena 3, în care s-a vorbit despre două expoziţii organizate de ICR, anul trecut, la New York şi Bochum. De asemnea, Patapievici va mai atrage atenţia CNA şi asupra emisiunii „News Magazine”, difuzată luni, 7 septembrie, de Antena 3, în care a apărut un material cu titlul „Limuzine pentru intelectuali”.

De cealaltă parte, Mircea Badea a declarat pentru Mediafax: „Faptul că se va duce din nou la CNA reprezintă dovada afirmaţiei mele din emisiune”.

Conflictul dintre Horia Roman Patapievici şi Mircea Badea s-a declanşat după ce, în ediţia din 3 septembrie a cotidianului Evenimentul Zilei, preşedintele ICR semnează un editorial cu titlul „Salt în abjecţie”, în care spune că „Mircea Badea a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte”, după ce Badea „a imaginat o scenetă, în care, prin deducţii absurde şi neruşinate, Elena Udrea era pusă să fie «cu ochii pe organ» şi să «stea cu gura numai pe organ»”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News